Rugby World Cup: surprize…sau nu?

Tuesday, 9th October 2007, 23:23 · Filed Under Stiri sport 

La Cupa Mondiala de Rugby, sambata si duminica s-au jucat sferturile de finala. Favoritele erau clare, cel putin pe hartie, in toate cele 4 meciuri, in special cele de sambata. Sambata s-au confruntat Anglia cu Australia si Franta cu Noua Zeelanda. Dupa ce Anglia fusese invinsa in grupe de Africa de Sud cu 36-0 (infrangere fara precedent pt englezi la un asemenea nivel), iar Franta fusese invinsa de Argentina tot in faza grupelor, era evident faptul ca reprezentantele emisferei sudice erau marile favorite. Noua Zeelanda si Australia erau considerate de catre specialisti primele 2 favorite la cucerirea titlului mondial. Insa, asa cum se intamplade foarte multe ori in sport, mai ales la sporturile de echipa, calculul hartiei nu corespunde cu realitatea din teren; iar acest fapt este cel care da farmec deosebit unor sporturi precum rugby, handbal, fotbal, baschet, volei, polo sau hochei. Acest farmec si acest suspans a fost surprins din plin si la meciurile de sambata: englezii si francezii au jucat minunat chiar daca nu spectaculos; ei au impresionat mai ales prin daruirea si sacrificiul total de care au dat dovada pe parcursul meciului. In cazul englezilor trebuie spus insa, ca fara incredibilul Jonny Wilkinson (care a marcat toate punctele Angliei in acest meci) e posibil sa nu fi castigat. Astfel, rezultatul final a fost Australia - Anglia 10-12 sau mai exact, Australia - Jonny Wilkinson 10-12; desi ultima parte poate e o exagerare avand in vedere ca si ceilalti 14 rugbisti englezi au luptat exemplar. Asadar, prima surpriza (intr-o oarecare masura) avusese loc. In al doilea sfert de finala situatia era si mai clara, Noua Zeelanda era clar favorita in fata Frantei, multi crezand ca All Blacks vor castiga la pas Cupa Mondiala. Si din nou frumusetea si spectaculozitatea acestui sport a fost demonstrata, intr-un meci de tinut minte: francezii au fost condusi la un moment dat cu 13-0, iar la pauza era 13-3. In ultimele 40 de minute insa “cocosii” au realizat imposibilul, rasturnand situatia si castigand cu 20-18. Cu toate ca eseul castigator a venit in urma unei pase inainte, eu spun ca francezii au meritat victoria in final cand neo-zeelandezii si-au aratat limitele umane fizice si mentale.

Despre celelalte 2 meciuri trebuie spus doar ca au fost echilibrate, interesante si spectaculoase, dar in final favoritele s-au calificat. Rezultate finale: Africa de Sud - Fiji 37-20 si Argentina - Scotia 19-13. Prin aceste rezultate emisfera sudica are 2 reprezentante in semifinale, insa acestea nu sunt cele pe care specialistii le considerau marile favorite la inceputul turneului. Africa de Sud si Argentina se vor infrunta in semifinala de duminica 14 octombrie, iar Anglia si Franta vor lupta pentru un loc in finala in semifinala de sambata 13 octombrie.

Comments

Leave a Reply




Sign up for PayPal and start accepting credit card payments instantly.