CSM Leonardo a debutat cu dreptul in turul 2 preliminar din Cupa LEN.
Poloistii nostri au invins in aceasta seara echipa olandeza Widex Donk Gouda cu scorul de 13-8. Victoria sportivilor nostri a fost insa mult mai clara decat o arata scorul. Impresia lasata azi a fost ca baietii au folosit acest meci mai mult ca pe un antrenament pentru meciurile de maine si poimaine. Oradenii au fortat doar cat a trebuit, adica jumate de meci, la pauza mare scorul fiind deja unul linistitor: 8-2
In partea a doua, pe fondul deconcentrarii jucatorilor nostri (care au scapat mingea din mana de cateva ori), oaspetii s-au apropiat pe tabela pana la 10-7. Campionii Romaniei au controlat insa bine jocul “linistindu-si” adversarii cu cateva goluri frumoase pe final de meci. Victoria este asadar meritata si a fost obtinuta fara mari emotii. Greul insa de-abia acum incepe. Maine adversar va fi echipa rusa Spartak Volgograd.
In celalalt meci de azi, VA Cattaro (Muntenegru) i-a invins clar pe rusii de la Spartak cu scorul de 13-4.
Aboneaza-te la stirile FCBihor.net